Localitatea:

Satul Dubasarii Vechi

Raionul Criuleni

Republica Moldova

,,Acces la educație timpurie pentru fiecare copil”

,,Acces la educație timpurie pentru fiecare copil”

Asociația Obștescă ,,IEDERA-Dubăsarii Vechi” în parteneriat cu Administrația Publică Locală Dubăsarii Vechi a implementat proiectul ,,Acces la educație timpurie pentru fiecare copil”, finanțat de către Fundația Soros-Moldova, Programul Egalitate și Participare Civică.
Scopul proiectului este sporirea  accesului la serviciile educaționale a copiilor cu vîrsta cuprinsă între 3-5 ani din satul Dubăsarii Vechi.
Obiectivele proiectului :
• să sporească gradul de acces la educație preșcolară pentru 123 copii din localitate prin crearea unei ludoteci în grădiniță;
• să informeze cetățenii cu privire la fenomenul discriminării și modul de manifestare a acestuia, să contribuie la diminuarea steriotipurilor în rîndul populației în privința anumitor categorii sau grupuri de cetățeni, minorități etnice.
Beneficiarii proiectului : comunitatea, toți copiii de vîrsta 3-5 ani, APL și AO ,,IEDERA-Dubăsarii Vechi”
De ce e nevoie de ludotecă în satul Dubăsarii Vechi?
Pentru ca toți copiii cu vîrstă prescolară din localitate să beneficieze de educație preșcolară timpurie. Ludoteca este formă de alternativă de educație, spațiu accesibil amenajat și dotat cu jocuri, jucării, literatură pentru copii, materiale didactice, mobilier, echipament tehnic. 123 copii din localitate cu vîrstă cuprinsă între 3-5 ani care nu frecventeau grădinița au fiost cuprinși în activitățile ludotecii în comun cu semenii lor. Copiii beneficiază de serviciile ludotecii conform unui program și sunt supravegheați de un cadru didactic de sprijin.

Lansarea proiectului  ,,Acces la educație timpurie pentru fiecare copil” a avut loc la 12 februarie 2015. Evenimentul s-a desfășurat în incinta grădiniței de copii din localitate. Ca oaspeți i- am avut pe vicepreședinții raionului Domnii Ogor Oleg și Verebcean Vitalie, primarul de Dubăsarii Vechi Domnul Casian Vitalie, viceprimarul Macarenco Constantin, reprezentanți ai Liceului Teoretic ,,N. Donici”, a Școlii Primare ,,H. Corbu”, consilieri locali, raionali.  

Sursă: https://empatiedubasariivechi.wordpress.com/

Vezi și alte proiecte aici.